Produsele din gama NHDelta® au la bază o tehnologie revoluționară de furnizare a azotului către plante, adresându-se prin excelență agriculturii sustenabile a viitorului.
Formularea unică a acestor fertilizanți face ca azotul să fie stabilizat sub formă amidică (ureică), oferind astfel o biodisponibilitate pe termen lung a acestuia în sol, fără utilizarea unor bactericide, aşa cum se întâmplă în cazul altor tehnologii. Folosite în cadrul unor scheme complete de nutriție și stimulare, produsele din gama NHDelta® au stat la baza recordurilor mondiale de producție la grâu (16,7 tone/ha) și rapiță (6,7 tone/ha), obținute în ultimii ani.
BENEFICII NHDelta K:
- Reducerea semnificativă a pierderilor de azot prin levigare și volatilizare;
- Consum energetic de 12 ori mai redus pentru plantă în preluarea și conversia azotului;
- Diminuarea pierderilor de producţie cauzate de factorii de stress;
- Nutriție mai eficientă a plantelor prin dezvoltarea și funcționarea mai bună a rădăcinii (acidifiere moderată);
- Orientarea plantelor spre creștere reproductivă (partea recoltabilă) și mai puțin spre creștere vegetativă (risipă);
- Rezistență mai mare la transport și depozitare a recoltei;
- Reducerea poluării cu nitrați a solului și pânzei freatice.
MOD DE ACȚIUNE NHDelta K:
NHDelta® K este un fertilizant care conţine azot stabilizat şi potasiu, cu aplicare atât foliară cât şi la sol, destinat creşterii nivelului și calităţii producţiei culturilor agricole, stimulării înrădăcinării și creșterii toleranței plantelor la stres. La NHDelta® K, azotul amidic (ureic) NH2 este legat la cationul K+, ceea ce determină inhibarea temporară a acţiunii biodegradative a bacteriilor din sol asupra acestuia. Se întârzie astfel transformarea azotului amidic în azot amoniacal şi azot nitric, reducând semnificativ pierderile prin volatilizare și levigare specifice îngrășămintelor convenționale.
NHDelta® K este indicat culturilor cu cerințe ridicate în potasiu, îmbunătățind preluarea acestuia, dar fără a interfera cu absorbția calciului și magneziului ceea ce îmbunătățește creșterea chiar și în solurile cu salinitate crescută.
RECOMANDĂRI DE APLICARE LA PRINCIPALELE CULTURI AGRICOLE NHDelta K
CULTURA AGRICOLĂ | MOMENTUL APLICĂRII | DOZA RECOMANDATĂ LA O SINGURĂ APLICARE |
Cereale păioase |
- 2-3 frunze
- Înaintea înfrățirii
- Alungirea paiului
- Apariția frunzei stindard
- Apariția burdufului
|
5 L/ha |
Rapiță |
- 2-4 frunze
- Alungirea tijei
|
5 L/ha |
Porumb |
|
5 L/ha |
Floarea Soarelui |
- 2-4 perechi de frunze
- 5-6 perechi de frunze
|
5 L/ha |
Soia |
- Prima pereche de frunze adevărate desfășurate
|
5 L/ha |
Sfeclă |
|
5 L/ha |
Cartof |
|
5 L/ha |
La pomii fructiferi se recomandă 3-6 tratamente în doză de 5 L/ha, începând cu apariția mugurilor și până la creșterea fructului. Odată cu începutul creșterii, se recomandă aplicarea la sol.
La vița de vie se recomandă 3-6 tratamente în doză de 5 L/ha, începând cu apariția mugurilor și până la creșterea bobului. Odata cu începutul creșterii, se recomandă aplicarea la sol.
NHDelta® K poate fi utilizat în amestec cu majoritatea produselor de protecția plantelor, regulatorilor de creștere şi fertilizanţilor foliari. Pentru orice tip de amestec, este de preferat a se efectua un test de compatibilitate înaintea aplicării